De ce să alegi un apartament în locul unei case

Deși pentru mulți ar putea să sune ciudat, există destul de multe avantaje în a cumpăra un apartament în detrimentul unei case. În mod evident, nu există o rețetă universal valabilă, fiecare dintre noi având preferințe diferite. În cele ce urmează, vom explora câteva dintre motivele pentru care oamenii aleg să locuiască la bloc.

  1. Mai mult timp liber

Într-o epocă în care suntem aproape non-stop pe fugă, timpul a devenit cea mai importantă resursă. Că urmare, atunci când te gândesti să te muți la casă, un element pe care ar trebui să îl ai în vedere este timpul necesar pentru întreținerea ei. Fie că este vorba despre curățenia din curte, udatul florilor, tunderea gazonului sau renovarea unui garaj, toate aceste activități tind să ocupe din puținul timp liber pe care îl vei avea la dispoziție. În mod evident, există și persoane pentru care activitățile de mai sus sunt o modalitate de relaxare, însă cei mai mulți dintre noi probabil că ar preferă să citească o carte, să vadă un film sau să se întâlnească cu prietenii care nu au trecut cu vederea oferta de apartamente Popești Leordeni și care au terminat foarte repede activitățile casnice.

  • Mai puțini bani necesari

Cu toate că există și case mai ieftine decât unele apartamente, de cele mai multe ori achiziția unui apartament presupune o investiție mai mică. Acest aspect devine și mai important atunci când tranzacția se realizează cu ajutorul unui credit bancar. Este cunoscut faptul că în situația unui credit pe 30 de ani, suma pe care cumpărătorul o plătește băncii este aproape dublă față de suma împrumutată. Astfel, cu cât împrumutul este mai mare, cu atât valoarea nominală a dobânzii va fi mai mare. Totodată, trebuie să iei în calcul si costurile de întreținere incomparabil mai mari la casă. Așadar, dacă prețul unei case este cu mult mai mare decât bugetul disponibil, ar fi bine să ai în vedere și varianta achiziției unui apartament în Popești Leordeni.

  • Mai multă socializare

Unul dintre principalele minusuri pe care le avem în vedere atunci când ne gândim la locuitul la bloc este lipsa intimitățîi. Cu toate acestea, dacă schimbăm perspectiva, această lipsa de intimitate poate să echivaleze cu construirea unor relații sociale de calitate cu vecinii. Nimic nu este mai valoros decât zahărul oferit de vecinul de lângă tine atunci când te-ai apucat să faci tort și ai uitat că s-a terminat sau decât curentul pe care vecinul binevoitor de deasupra ți-l “împrumută” atunci când nu mai pornește mașîna dimineață. Calitatea relațiilor cu vecinii este un aspect esențial al unei vieți fericite la bloc, astfel că depinde in mare măsură de fiecare dintre noi cum alegem să ii tratăm pe cei din jurul nostru.

  • Mai mulți potențiali cumpărători

Un alt element la care ar fi bine să te gândesti atunci când alegi să cumpări o locuință, fie că este vorba despre un apartament sau despre o casă este cât de ușor o vei vinde sau închiria atunci când îți vei dori acest lucru. Plecând de la prețul la care am făcut referire mai sus, este cert că interesul pe piață este mai mare pentru imobilele mai ieftine. Altfel spus, concret, întotdeauna vor există mai mulți potențiali cumpărători pentru o proprietate în valoare de 80000 de euro față de una care costă 300000. Același lucru este valabil și pentru cazul în care vei alege să închiriezi locuința. Alături de alte criterii precum vechimea construcției, calitatea acesteia, zona în care este poziționată și nu numai, prețul reprezintă un factor decisiv în eventualitatea unei revânzări. Cu alte cuvinte, atunci când te hotărăști să faci o asemenea investiție, ar trebui să ai în vedere și momentul în care vei dori să o valorifici prin vânzare sau închiriere.

În final, este indiscutabil faptul că alegerea unui apartament sau a unei case este o decizie personală, care pornește de la preferințele și nevoile pe care le are fiecare dintre noi. Un lucru este cert, înainte de a lua o decizie este important să cântărești toate elementele și să studiezi cât mai multe oferte. În măsură în care optezi pentru achiziționarea unei case, aruncă o privire și la oferta de case de vânzare Popești Leordeni.

Ajută-ne cu un share:
Previous

Fără efort! 3 moduri de a-ți aranja părul în timp ce dormi

Ce rost are să rămâi într-o relație care s-a terminat

Next

Lasă un comentariu